Pe la sfârșitul anilor ‘60 unele familii își trimiteau vara copiii “la sași”.
Erau familii de sași care primeau în pensiune 2, 3, până-n 10 copii, le asigurau un program de vacanță la țară și îi învățau limba germană. Comuna Biertan de lângă Mediaș era mai cunoscută ca destinație pentru astfel de vacanțe dar si alte comune și sate din jur aveau câte una, două familii care primeau copii în pensiune. Din câte țin minte și în Banat se practica forma aceasta de învățământ privat semiclandestin, la șvabi.
Copil fiind, și eu am fost trimis la sași, trei ani la rând la Bratei, la 6 km de Mediaș, la familia Fronius. În 1968, 1969 și ultima dată în 1970 când aveam deja 11 ani si eram aproape la limita superioară de vârstă la care erau acceptați copiii. (De fapt limita nu era de vârstă ci de hormoni. Odată copilul intrat la pubertate nu mai era acceptat. Cum în vacanța din 1970 gazdele mele au observat că începusem să privesc cu alți ochi colegele mele de tabără, părinții mei au fost înștiințați la preluarea mea că de acum sunt așteptat cu drag pe acolo, dar doar ca vizitator.)
Mi-au plăcut foarte mult acele vacanțe la familia Fronius. Am aminitiri deosebite și experiența acelor vacanțe m-a marcat pentru tot restul vieții. De fapt, ăsta și era scopul acestor tabere. Vacanțe plăcute dar mai ales educative. Limba și disciplina germană erau principlalele obiective. Program bogat și strict. Igienă, condiție fizică, ordine, oragnizare, punctualitate, seriozitate, disciplină, camaraderie, sinceritate, curaj erau elementele de atitudine și caracter care trebuiau suplimentate cu educația nemțească așa cum suplimentezi aportul de vitamine din alimentație cu pastile. Nu erau admise nici cele mai mici abateri. Pedepsele erau deosebit de aspre dar niciodată agresive. Era suficient să nu fii lăsat dupămasa la baie la râu (Tărnava Mică) și nu-ți mai trebuia altă pedeapsă. Evident, singura limbă adimsă era germana. Günther și Otto, băieții gazdelor, nu aveau voie să vorbească în prezența noastră în săsește. Și prietenilor localnici li se adresau tot în germană, chiar dacă aceia răspundeau destul de des în săsește. Deci bonus, chiar dacă nu eram încurajați, aveam parte și de o a doua limbă străină. Deși ciudată pentru urechea mea de sorginte latină, îmi plăcea sonoritatea limbii săsești. Era de-a dreptul distractiv ca , de exemplu, în loc să zici “Was machst Du?” să zici “Văt moahstă tea?” (versiunea săseacă am scris-o fonetic, nici nu știu cum se scrie corect).
În mare, cam despre asta era vorba când puii de daci de atunci eram trimiși în vacanțe la sași. Am să revin cu două, poate trei povestiri nostalgice pe acest subiect.
